Aida Popa: Justiția a fost în acest an mai vie ca oricând în interesul opiniei publice și mass-media

Aida Popa: Justiția a fost în acest an mai vie ca oricând în interesul opiniei publice și mass-media
Publicat: 02/07/2012, 10:29
Actualizat: 22/08/2013, 22:51

Vicepreședinta Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), Aida Popa, a afirmat că Justiția, în general, a fost în acest an mai vie ca oricând în interesul opiniei publice și mass-media, mărturie stând comentariile privind prestațiile profesionale ale magistraților.

„De obicei, în toate activitățile sociale, ca aceasta, cineva este desemnat să țină un discurs. Acest cineva caută întotdeaua tema cea mai potrivită și o expune în fața celor prezenți. Eu n-am venit să țin un discurs. Analizați-vă fiecare propriile sentimente, cercetați unul câte unul motivele pentru care simțiți o preferință nedesmințită pentru ființa căreia i-ați mărturuit toate intimitățile voastre și atunci veți putea desluși rațiuna acestei festivități, dar, repet, n-am venit să țin un discurs. Vreau numai să vă numesc judecători de conștiință. Aceste cuvinte nu-mi aparțin, ele reprezintă un citat din textul «Academia datoriei» al unei dintre personalitățile marcante ale literaturii universale, Gabriel García Márquez, care așa își incepea ultima sa carte apărută și intitulată: «N-am venit să țin un discurs»”, a declarat, duminică seara, judecătoarea Aida Popa, în cadrul festivității privind Ziua Justiției, de la Cercul Militar Național.

Vicepreședinta instanței supreme a arătat că „dacă nu a venit să țină un discurs”, cu siguranță participanții se întreabă ce urmează să le adreseze. „Am să vă dau un răspuns simplu: Doar ceea ce ne unește astăzi aici. În pimul rând dorința de a comunica între noi, de a ne spune împlinirile, poate și neîmplinirile, fie ele instituționale, fie personale”, a continuat judecătoarea Popa.

„Fără a avea o ordine prestabilită”, Aida Popa a remarcat faptul că anul judeătoresc ce se încheie a fost marcat de câteva repere importante: intrarea în vigoare a Codului civil, care a avut o dublă semnificație: finalizarea unei epoci doctrinare și jurisprudențiale sculare și deschiderea uneia noi care va marca viitoarele generații de magistrați.

„Nou Cod de procedură civilă ce a fost adoptat de Parlament și urmează să intre în vigoare (la 1 septembrie-n.r.) constituie o a doua provocare semnificativă ce va reprezenta o nouă viziune asupra actului de justiție, dar și a celei manageriale, sistemul judicar confruntându-se cu dificultăți logistice și umane, cărora existența studiilor de impact nu reprezintă decât o mică parte, provocarea rămânând la Executiv care va trebui să aloce resursele financiare”, a susținut vicepreședinta ICCJ.

În continuare, Aida Popa a indicat Legea Micii reformei, ale cărei dispoziții au fost efectiv evaluate statistic și jurisprudențiale – de semnalat fiind faptul că și unele prevederi ale acestei legi care au modificat Codul de procedură penală au fost declarate neconstituționale în limitele arătate de deciziile instanței de contencios constituțional.

Potrivit sursei citate, Legea răspunderii magistraților a reprezentat o cotitură semnificativă în abordarea conceptului de răspundere materializat prin noi abateri, dar și viziunea asupra rolului Inspecției judiciare. „Aici aș dori să subliniez calitatea rapoartelor de inspecție nu pentru că instanța supremă a beneficiat pentru prima dată de un control de fond asupra activității manageriale și a cauzelor de corupție finalizat pozitiv, ci pentru că inspectorii cu adevărat își desfășoară activitatea sub semnul responsabilității atribuțiior ce le incumbă”, a afirmat Popa

„Nu aș vrea să uit să menționez o altă dimensiune a activității noastre și anume multidiciplinaritatea dialogului concretizat în numeroase conferințe regionale, întâlniri profesionale organizate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu implicarea nemijlocită a procurorului general al României, Consiliul Superior al Magistraturii, de asociațiile profesionale ale magistraților la care au participat procurori, judecători, experți, reprezentanți ai altor instituții. Succesul acestor întâlniri, cred eu că a fost pe lângă schimbul de cunoștințe practice relația interumană materializată în libertatea de a spune ce ce gândim, simțim, sinceritatea recunoașterii unde greșim, dar și cum putem îndrepta”, a continuat vicpreședinta ICCJ.

De asemenea, a spus Aida Popa, tot în acest an judecătoresc a avut loc o accelerare a soluționării cauzelor de mare corupție la nivelul secției penale a instanței supreme, a elaborării a două studii privind individualizarea judiciară a pedepselor, a unui set de recomandări cu caracter orientativ un ghid de circumstanțe judiciare ce reprezintă modalități alternative în cadrul mecanismului complex de unificare a jurisprudenței.

„Doresc să remarc că în cadrul procesului de unificare a practicii au contribuit semnificativ toate instanțele din sistemul judiciar care au creat jurisprudență și, la rândul lor, au pus în aplicare cauzele deduse judecății deciziile în interesul legii. Justiția în general a fost în acest an mai vie ca oricând în interesul opiniei publice și mass media. Cu siguranță că așa este pentru că stau mărturie emisiunile de televiziune de la numeroase canale, știrile de pe agențiile de presă, comentariile, editorialele unor jurnaliști care în tonuri graduale de la moderat la incisiv au analizat prestațiile profesionale ale magistraților cărora corpul profesional le-a răspuns prin comunicate, apărări ale reputației sau deloc”, a declarat Aida Popa.

„Nu în ultimul rând, cred că suntem aici pentru că ne unește prietenia, dragostea de adevăr, dorința de a discuta și de a iniția noi proiecte. Mă grăbesc să închei pentru a nu da mărturisirilor mele tenta unui discurs reafirmând în credința mea că magistrații români pe lângă faptul că își îndeplinesc atribuțiile conferite de lege sunt ceea ce spunea și scriitorul judecătorii de conștiință”, a încheiat judecătoarea Aida Popa, vicepreședinta instanței supreme.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce spune Adrian Năstase despre Călin Georgescu: Ideile lui sunt asemănătoare cu cele de acum...
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ștefan Mandachi își cere scuze după ce l-a susținut și votat pe Călin Georgescu: „Am...
Călin Georgescu spune că sucurile conțin „nanocipuri care intră în tine ca într-un laptop”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis...
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Călin Georgescu, întâlnire cu jurnaliștii în fața casei. Ce spune candidatul independent despre Elena Lasconi:...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Ce mașină a mai primit David Popovici? Printre cele mai fiabile branduri de pe piață...
Ce spune presa britanică despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor: „A...
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Călin Georgescu a anunțat România. Planul șoc: Declaraţie de război, dată ţării întregi
Documentul care aruncă totul în aer. Ce a făcut Călin Georgescu în 1993
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
VIDEO Este Jador copilul preferat al mamei sale? Artistul mai are încă trei frați! "Eu...
Dorian Popa, condamnat la închisoare! Instanța a emis decizia finală
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe...
Răcirea misterioasă a planetei Uranus, în sfârșit explicată! Ce se întâmplă cu gigantul de gheață?